Ecumenismul sângelui, ecumenismul săracului, ecumenismul misiunii: Papa în Bulgaria

Ecumenismul sângelui, ecumenismul săracului, ecumenismul misiunii: Papa în Bulgaria
Publicat: 05/05/2019, 20:43
Actualizat: 08/01/2020, 20:13

În călătoriile sale apostolice, Papa Francisc e, deopotrivă, cap al Bisericii Catolice și șef de Stat. Vizitele Sanctității Sale în țări prepoderent ortodoxe se face la dublă invitație – a autorităților politice și a autorităților ecleziastice. În cazul special al Bulgariei, un cuvânt greu de spus trebuie să fi avut și Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii.

Astăzi, Papa l-a întâlnit pe Neofit, întâistătătorul bulgar, un distins specialist în muzică pslatică (doctor al Academiei Teologice din Moscova).

Într-un cuvânt vibrant, Francisc le-a vorbit înaltelor fețe bisericești prezente în Palatul Sinodal mai ales despre „bucuria iertării” fraterne.

Pentru că ortodocșii au prăznuit astăzi Duminica Tomii, Suveranul Pontif a început referindu-se la „rănile care, de-a lungul istoriei, s-au deschis între creștini”, la aceste „sfâșierile dureroase în Trupul lui Cristos – Biserica”, anticipând, cu dulcele său optimism, „ziua când, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom putea oficia, la același altar, taina Euharistiei”. Ziua aceea, dacă ar fi să ne gândim doar la disensiunile care bântuie ambele Bisericii, nu va veni în vremea vieții noastre.

Papa a vorbit despre trei ecumenisme: „ecumenismul sângelui” (operă a martirilor credinței), „ecumenismul săracului” (ajutorul nevoiașilor și celor marginalizați, în care sălășluiește Dumnezeul comun) și „ecumenismul misiunii” (avându-i ca pildă pe sfinții Chiril și Metodiu).

„Sfinții Chiril și Metodiu au multe de spus, chiar și în ce privește viitorul comunității europene”. Citindu-l pe Ioan Paul al II-lea, Francisc a subliniat: „Chiril și Metodiu au fost, într-un anumit sens, promotorii unei Europe unite și ai unei păci profunde între toți locuitorii continentului, descoperind temeliile unei noi arte de a trăi împreună, în respect față de diferențe, care nu constituie în mod absolut un obstacol pentru unitate. Suntem chemați și noi, moștenitorii credinței sfinților, să fim făcători de comuniune, instrumente ale păcii în numele lui Isus”. A definit apoi generos Bulgaria, tot cu vorbele Papei Ioan Paul al II-lea, drept „răscruce spirituală, țară de întâlnire și de înțelegere reciprocă”, unde a mărturisit că se simte un „oaspete primit cu afecțiune”, adăugând că păstrează „în inimă nostalgia fratelui, acea sănătoasă nostalgie a unității dintre fiii aceluiași Tată”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate oficiale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu îl ajunge din urmă pe Marcel Ciolacu, după...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online